Singură sau într-o relație proastă?

0
61
Singura sau in relatie proastă?

Întâlnim uneori în jurul nostru atât femei cât şi bărbaţi întristaţi, dezamăgiţi, unii chiar copleşiţi de relaţii în care nu se simt bine, dar din care nu se pot totuşi elibera. Simţim parcă neîmplinirea lor, dar îi vedem în continuare lângă acelaşi partener care îi nemulţumeşte. Fiecare dintre noi îşi doreşte în mod conştient ceva anume de la partenerul său, are o listă de cerinţe, nevoi, speranţe pe care ar vrea ca celălalt să i le satisfacă. De cele mai multe ori sunt vizate: aspectul fizic, trăsături de personalitate, situaţia materială, compatibilitatea în interese, credinţe şi valori. Mai mult sau mai puţin automat, la un moment dat se face o evaluare a calităţilor şi defectelor celuilalt şi, uneori, deşi rezultatul acestei evaluări este nefavorabil, se alege totuşi continuarea relaţiei.

Dar ce se întâmplă de fapt când persistăm într-o relaţie care  nu mai merge?

Poate că, într-o primă fază, ideea este de a încerca o schimbare a celuilalt şi nu de puţine ori ne-a fost dat să auzim expresii de genul „iubirea mea îl va schimba”.

Să încercăm totuşi să înţelegem că o persoană adultă are o structură de personalitate deja formată şi că o schimbare a acestei structuri se realizează extrem de greu. De aceea, poate ar fi mai bine să-l acceptăm pe celălalt aşa cum este, cu calităţile şi defectele lui şi să nu ne facem prea multe iluzii că vom reuşi să-l transformăm într-un partener perfect, căruia nici nu ar fi nevoie să-i vorbim fiindcă ne citeşte gândurile.

Cu siguranţă că atâta timp cât o relaţie continuă oricât de nesatisfăcătoare ar fi ea considerată, partenerii au mai multe beneficii din păstrarea ei decât din a se separa. Atunci când cineva ajunge într-un impas în relaţie, poate că ar fi bine să îşi pună întrebarea ce a făcut ca, de la bun început să intre în acea relaţie şi ce anume face ca în momentul de faţă să o continue.

Motivele pentru care unele persoane aleg să rămână într-o relaţie nepotrivită sunt diverse şi de multe ori ating zona inconştientă. Este vorba de cele mai multe ori de o dependenţă; ceva aparent inexplicabil şi care pare să vină din interiorul relaţiei,  ţine partenerii împreună, deşi raţional fiecare îşi dă seama că totul este ineficient sau chiar lipsit de sens. E ca un prizonierat care se acceptă oarecum de bună voie, ceea ce ne face să ne gândim că cel puţin la nivel inconştient ideea de victimă e preferată celei de eliberare.

 A persista într-o relaţie neconvenabilă rămâne până la urmă o alegere personală, fiindcă, totuşi, nimeni nu poate obliga pe cineva să facă ceea ce nu-şi doreşte. Chiar dacă pot fi invocate o serie de motive exterioare foarte plauzibile, decizia finală este totuşi una de natură internă. De aceea, poate ar fi indicat ca fiecare să se aplece măcar puţin asupra propriei sale persoane, să încerce să se înţeleagă în primul rând pe sine şi să găsească acele motive de natură internă care îl determină să păstreze legătura cu o persoană lângă care nu se simte împlinit.

Am întâlnit persoane care preferă să fie mai degrabă singure decât în braţele cui nu trebuie, dar am cunoscut şi oameni pentru care teama de singurătate este atât de puternică încât acceptă aproape orice legătură.

Nu se poate spune că unii dintre aceştia au dreptate, iar ceilalţi greşesc. Nu există o alegere bună şi o alta greşită, ci este vorba de ceea ce simte fiecare că e mai bine pentru el. Important este să ne înţelegem alegerile şi motivele care au condus la ele, să ne cunoaştem suficient de bine cât să ne găsim echilibrul interior fiindcă, până la urmă, „cât timp suntem în armonie cu noi înşine, o siguranţă, o dezinvoltură interioară emană din noi, ceea ce atrage iubirea şi o păzeşte vie”. (Cowan şi Kinder)


🌿 Tu ce alegere ai face dacă te-ai afla într-o astfel de situație? Ai avea curajul să rămâi singură pentru a-ți regăsi echilibrul 🌟 sau ai continua o relație, asumându-ți imperfecțiunile ei? 💔 Scrie-ne în comentarii sau pe pagina noastră de Facebook Venusiana

🌸 Spune-ne gândurile tale în grupul nostru de pe Facebook, Psihologie & Sănătate 💬, unde te așteptăm să împărtășești din experiența ta și să descoperi poveștile altor femei care trec prin situații similare. 🤝 Dialogul ne ajută să găsim răspunsuri, iar împreună putem crea o comunitate ❤️ în care fiecare se simte auzită și înțeleasă. ✨

[TheChamp-Sharing]

Dana Z
Dana Z

Psiholog și psihoterapeut cu experiență, Dana scrie pentru Venusiana articole captivante care inspiră și ghidează cititoarele către o viață echilibrată. Descoperă cum să îți îmbunătățești viața și să te bucuri de fiecare zi cu ajutorul Danei!

5 1 vot
Rating
Anunță-mă când apar
guest
0 Comentarii
Cei mai votați
Cele mai noi Cea mai veche
Feedback-uri Inline
Vezi toate comentariile